miercuri, 19 decembrie 2018

ANUNȚ PUBLIC - ZIUA CULTURII NAŢIONALE


Ianuarie Ziua Culturii Naţionale, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale alocă suma de 250.000 lei pentru sprijinirea derulării proiectelor şi acţiunilor culturale dedicate Zilei Culturii Naţionale, în anul 2019.
Valoarea maximă a sprijinului financiar pe proiect/acţiune acordat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale este de 50.000 lei.
Solicitările se pot depune personal în zilele lucrătoare sau se pot transmite prin intermediul serviciilor de curierat la Registratura Ministerului Culturii și Identității Naționale, din
Bd. Unirii Nr. 22, Sector 3, Bucureşti, cu menţiunea „Proiect Ziua Culturii Naţionale 2019”  până la data de 28 decembrie 2018, orele 14:00.
Solicitările pot fi transmise și în format electronic la adresa de e-mail:  ziuaculturiinationale@cultura.ro (fișierele atașate nu pot depăși dimensiunea de 7 Mb în cadrul unui e-mail) sau prin servicii de transfer de fișiere (de ex. www.wetransfer.ro) până la data de 30 decembrie 2018, orele 24:00.  

Dosarele de participare trebuie să cuprindă următoarele documente:
a) Cererea de sprijin financiar pentru oferte culturale care se completează prin descărcarea sau accesarea formularului tipizat de pe site-ul oficial al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, www.cultura.ro (Anexa nr. 1);
b) Copia, conform cu originalul, a hotărârii judecatoreşti de înfiinţare/autorizare, definitivă şi irevocabilă, care să ateste personalitatea juridică, unde este cazul, cu toate modificările şi completările ulterioare (în cazul instituţiilor publice, actul normativ de înfiinţare);
c) Copia, conform cu originalul, a actului constitutiv, statutului şi actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial ale solicitantului, precum şi actele adiţionale, după caz;
d) Copia, certificată pentru conformitate, a certificatului de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor (unde este cazul, în conformitate cu legislaţia în vigoare).
e) Certificat de atestare fiscală eliberat de ANAF și Certificat de atestare fiscală eliberat de administraţia publică locală, aflate în termenul de valabilitate, în original.

Pentru a putea beneficia de finanţare, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) este persoană fizică autorizată, respectiv persoană juridică înfiinţată în conformitate cu prevederile legale, cu excepţia instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale;
b) desfășoară programe, proiecte și activități culturale, potrivit actelor constitutive;
c) a respectat obligaţiile asumate prin contractele de finanţare nerambursabilă anterioare
d) nu are datorii la bugetul de stat și la bugetul local.

Nu au dreptul să participe în cadrul selecţiei, solicitanţii aflaţi în următoarele situaţii:
a) sunt în incapacitate de plată;
b) au conturile blocate conform unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Pentru a putea participa la sesiunea de selecție, proiectele culturale vor avea ca perioadă de desfășurare intervalul 14 ianuarie 2019 – 4 februarie 2019.
Criteriile de selecție sunt cuprinse în Grila de evaluare a ofertelor culturale (Anexa nr. 2).
Calendar: 
28 decembrie 2018, orele 14.00 – data limită pentru depunera dosarelor la Registratura Ministerului Culturii și Identității Naționale;
30 decembrie 2018, orele 24.00 – data limită pentru depunera dosarelor in format electronic;
03-07 ianuarie 2019  – selecția dosarelor și publicarea listei de câștigători;
08 ianuarie 2019 – depunerea contestațiilor;
09 ianuarie 2019 – soluționarea contestațiilor și publicarea listei finale.

Contact: Direcția Cultură Scrisă și Creație Contemporană, tel. 021.224.36.89


luni, 15 octombrie 2018


·         În Sala Mare a Teatrului „Maria Filotti” Brăila vor concerta pianistul Ştefan Doniga şi violonista Diana Jipa.
 
Luni, 29 octombrie 2018, începând cu orele 18.00, în Sala Mare a Teatrului „Maria Filotti” Brăila va avea loc Recitalul pentru promovarea compact discului „DINU LIPATTI – compozitorul. Înregistrări în premieră”, spectacol care va deschide Turneul naţional de promovare, în doar şase oraşe din ţară, a celui mai nou produs discografic dedicat creaţiei şi personalităţii ilustrului muzician româAcest disc reprezintă un eveniment pentru cultura românească, deoarece cuprinde creaţii semnate de DINU LIPATTI care nu au mai fost niciodată imprimate până în prezent, fiind realizat de către Asociaţia Culturală „Heart-Core”, cu susţinerea Administraţiei Fondului Cultural Naţional (Departament al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale) şi în parteneriat cu Societatea Romană de Radiodifuziune, care îl va promova prin intermediul Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Partenerii locali ai acestui eveniment sunt: Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, Teatrul „Maria Filotti”, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Brăila, Filarmonica „Lyra - George Cavadia”, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” şi Liceul de Arte „Hariclea Darclée”.


Lansarea acestui material discografic în anul Centenarului Marii Uniri şi la un an după celebrarea unui secol de la naşterea lui DINU LIPATTI este un eveniment de o deosebită importanţă pentru spaţiul cultural românesc. Proiectul are, de asemenea, o deosebită importanţă educativă, discul urmând a fi multiplicat în 500 de exemplare şi distribuit GRATUIT în toate şcolile de muzică şi bibliotecile din România.
Protagoniştii înregistrării sunt doi dintre cei mai activi şi mai apreciaţi tineri muzicieni din momentul actual: pianistul Ştefan Doniga şi violonista Diana Jipa. Colaborarea dintre cei doi interpreţi are deja un istoric bogat, artiştii fiind alături pe scenă în repetate rânduri, atât în România, cât şi peste hotare, bucurându-se de fiecare dată aprecieri superlative din partea audienţei şi a criticii de specialitate.
Pianistul Ştefan Doniga este unul dintre cei mai apreciaţi şi activi artişti ai generaţiei sale, colaborând cu instituţii de cultură de primă mărime din Romania şi susţinând concerte şi recitaluri în peste 20 de ţări. A imprimat, în premieră în România, integrala mazurcilor pentru pian de Alexandr Skriabin şi Suita a II-a pentru pian de Remus Georgescu şi a realizat în colaborare cu Institutul pentru Muzică de la Haga şi Orchestra Filarmonicii Janacek din Ostrava, Cehia, prima înregistrare mondială a Concertelor pentru pian numerele 2 şi 3 de Serghei Bortkiewicz, partituri descoperite recent, după aproape 90 de ani de la compunerea lor. În domeniul muzical, Ştefan Doniga desfăşoară o activitate amplă, alături de apariţiile scenice numărându-se susţinerea şi coordonarea organizării de cursuri de măiestrie în Austria, Cehia şi Coreea de Sud, realizarea unor cicluri de emisiuni de analiză muzicală pentru posturile culturale naţionale de radio şi televiziune, realizarea de ilustraţie muzicală pentru piese de teatru, regie tehnică de operă, conceperea de scenarii de teatru şi balet, traducerea şi publicarea de cărţi în domeniul artistic, precum şi o bogată activitate managerială ce include înfiinţarea şi conducerea artistică, timp de opt ani, a Filarmonicii din Giurgiu, înfiinţarea unei agenţii de impresariat artistic şi coordonarea a numeroase proiecte culturale în România şi peste hotare.
Violonista Diana Jipa este doctorand al Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea prof. univ. dr. Valentina Sandu Dediu şi a urmat cursurile de licenţă şi de master ale aceleiaşi instituții la clasa de vioară a profesorului Florin Croitoru. A susținut recitaluri în România, Grecia, Italia, Cehia, Irlanda, Germania, Rusia, Belgia, Olanda, Coreea de Sud. A debutat ca solistă la vârsta de 10 ani, alături de Filarmonica din Braşov. Din 2007, a devenit o prezenţă constantă pe scenele Filarmonicilor din Iaşi, Braşov, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Târgovişte, Botoşani, Oradea. În prezent, este profesor de vioară la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice „Iosif Sava” din Bucureşti.
 
INTRAREA ESTE GRATUITĂ.

http://djcbr.cultura.ro/index.php/presa/stiri-interne

joi, 11 octombrie 2018

Colocviului Național “COREGRAFIA DANSULUI TRADIŢIONAL ASTĂZI”






Centrul Judeţean de Cultură Prahova şi Asociaţia Aşezămintelor Culturale organizează în perioada 31 Octombrie – 04 Noiembrie 2018, la Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Buşteni, a IX-a ediţie a Colocviului Național “COREGRAFIA DANSULUI TRADIŢIONAL ASTĂZI” Sunt invitați să participle maeștri coregrafi, instructori, profesori, dansatori, directori de instituții culturale, referenți și personalități din domeniul culturii și artei, care sunt interesați în păstrarea autenticității dansului tradițional românesc. Înscrieri se pot face până la data de 26.10.2018, ora 16:00, la tel. 0727700069, 0742043902.


                           


       
           

joi, 23 august 2018

Câștigă o bicicletă la concursul LinguaFEST – 100 de minute pentru România!


În Anul european al patrimoniului cultural și Anul Centenarului Marii Uniri, concursul „LinguaFEST – 100 de minute pentru România”, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România între 20 august și 15 septembrie 2018, se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani.

Participanții sunt invitați să realizeze un videoclip de 1 minut în care să prezinte un element de patrimoniu din zona de proveniență sau reprezentativ pentru minoritatea din care provin. Videoclipul va fi filmat cu telefonul mobil în format vertical (portrait) și trebuie să conțină imaginea autorului/autoarei și cel puțin un element care să trimită la obiectul de patrimoniu ales. Acesta din urmă poate fi un element tangibil (o clădire, o carte, un scriitor, un articol vestimentar, un sit arheologic, un element din flora sau fauna locală etc.) sau intangibil (o melodie, expresii sau cuvinte în limba maternă sau într-un dialect local, o tradiție, o practică socială sau un meșteșug tradițional, o resursă creată în format digital etc.). Participanții se pot exprima în limba română sau în oricare limbă maternă aparținând minorităților naționale din România.
Colajul video „100 de minute pentru România” va fi difuzat pe 26 septembrie la Muzeul Literaturii Române în cadrul evenimentului “Let's play LinguaFest”, dedicat Zilei Europene a Limbilor. În cadrul aceluiași eveniment, se va organiza o tombolă: premiul cel mare al concursului este o bicicletă cu care câștigătorul va putea explora în voie patrimoniul cultural!
Informații utile:
Videoclipurile se vor transmite între 20 august și 15 septembrie prin WeTransfer/Dropbox pe adresa linguafest@touchcommunications.ro, însoțite de anexa la regulamentul concursului, completată și semnată de un părinte sau reprezentant legal al participantului.
Mai multe informații despre patrimoniul cultural: https://europa.eu/cultural-heritage/about_ro.


vineri, 20 iulie 2018

PATRIMONIU CULTURAL NAȚIONAL MOBIL AL JUDEȚULUI BRĂILA, ÎMBOGĂȚIT CU ÎNCĂ DOUĂ ARTEFACTE

Astăzi 20.07.2018, la sediul Direcției Județene pentru Cultură Brăila din mun. Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 10-12,  a avut loc predarea-primirea către Muzeul Brăilei ”Carol I” a celor două bunuri culturale mobile clasate în patrimoniului cultural naţional mobil , respectiv:
  1. Inel sigilar (Sec. XIV – XVI) clasat în categoria juridică ”TEZAUR” cu OMCIN nr. 2502/25.07.2017,
  2. Topor/Ciocan (Eneolitic) clasat în categoria juridică ”FOND” cu OMCIN nr. 2644/25.09.2017, însoțite de documentele lor obligatorii (Ordinele de clasare, Fișele standard, Hotărârile CNMC de clasare, Certificatele de clasare), în temeiul Art. 46 alin. (2) din Legea nr. 182 / 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil – Republicată, care dispune: Serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii va decide asupra instituţiei căreia i se vor transmite în administrare bunurile arheologice respective”.
         Procedura de clasare a celor două bunuri culturale mobile a fost inițiată și realizată de Direcția Județeană pentru Cultură Brăila, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 182 / 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil – Republicată, respectiv ale Normelor de clasare a bunurilor culturale mobile aprobate prin Hotărârea nr. 886 / 2008, iar bunurile menționate mai sus au fost predate instituției noastre de reprezentanții Serviciului de Investigații Criminale – Biroul de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului și Grupări Infracționale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
         Ținem să mulțumim și pe această cale, atât Experților atestați de Ministerul Culturii și Identității Naționale - Dr. Silviu Oța și Dr. Vasilica Cuculea Sandu care ne-au sprijinit în realizarea promptă a expertizelor necesare clasării, cât și Inspectoratului de Poliție Județean Brăila care, prin serviciul său de specialitate, a salvat două bunuri de patrimoniu  a căror  valoare culturală deosebită a fost stabilită de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.
 (Compartimentul Patrimoniu Cultural Național Mobil și Imaterial din cadrul DJC Brăila)


luni, 11 iunie 2018

 Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, în calitate de Operator de Program, organizează miercuri, 20 iunie a.c., evenimentul de lansare a Programului PA14 „Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural și schimb cultural” finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Conferința va avea loc începând cu ora 11:00 în sala „Aulă” din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, B-dul Unirii nr. 22, sector 3, București. Obiectivul general al Programului îl reprezintă consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.
Pentru a participa, vă rugăm să completați și să transmiteți prezentul formular până vineri, 15 iunie a.c., ora 12:00.  Vor fi selectați primii 300 de participanți care au completat Formularul de înregistrare. Participanții vor primi pe e-mail o invitație. Atenție! Nu se asigură transportul/cazarea participanților.
Disclaimer: Protejarea securității și confidențialității datelor dumneavoastră personale este în conformitate cu prevederile Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (GDPR). Prin completarea și transmiterea prezentului formular vă dați acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul participării la evenimentul de lansare a Programului „Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural și schimb cultural”, precum și în vederea informării directe ulterioare cu privire la derularea Programului. În cazul în care doriți să vă ștergem datele personale din baza noastră de date, vă rugăm să ne transmiteți o solicitare la adresa de email office@ro-cultura.ro.

miercuri, 18 aprilie 2018

ANUNȚ - Lansare Program TEZAURE UMANE VII, sesiunea 2018

În conformitate cu prevederile Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, precum şi cu cele ale Regulamentului de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU aprobat prin Ordinul nr. 2221 din 03.04.2018 privind modificarea Ordinului ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr.2491/2009 pentru aprobarea Regulamentului de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU,Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale lansează cea de-a șaptea sesiune de depunere a dosarelor de candidatură pentru obţinerea titlului TEZAUR UMAN VIU.

 Dosarele de candidatură vor fi întocmite în limba română şi vor fi transmise începând cu data de 17 aprilie 2018, data poştei, până la, cel mai târziu, data de 31 mai 2018, data poştei, la sediul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale din B-dul Unirii nr. 22, 030833, Sector 3, București (în atenţia Direcţiei Patrimoniu Cultural).
 Evaluarea acestora în cadrul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial se va desfășura în perioada 18 iunie – 27 iulie 2018. În perioada 30 iulie-3 august 2018 va avea loc depunerea contestaţiilor, iar soluţionarea acestora se va desfăşura în perioada 6 august-17 august 2018.
Persoană de contact – doamna Geanina Lazăr, 
tel. 021.224.44.21  
E-mail geanina.lazar@cultura.ro.
 Vor fi avute în vedere următoarele domenii de activitate:
 a) prelucrarea lemnului;
b) prelucrarea pietrei;
c) prelucrarea lutului;
d) prelucrarea metalelor;
e) prelucrarea fibrelor și firelor textile;
f) prelucrarea pieilor și blănurilor;
 g) prelucrarea osului și cerii, prelucrarea cornului și osului, boștinărit, lumănărit;
h) instalații de captarea apei potabile, măcinat cereale, zdrobire și presarea semințelor (teascuri), uscat și afumat fructe (prune, perje, mere), cazanul de țuică, dârstele, pive, vâltori, șteampuri;
 i) alimentație;
j) ocupații;
k) cunoștințe despre om și natură;
 l) portul;
m) spiritualitate;
 n) alte elemente de patrimoniu cultural imaterial.
 Dosarul de candidatură la titlul de TEZAUR UMAN VIU va conţine:
 a) recomandare din partea comunităţii;
b) referat întocmit de către un specialist în domeniile patrimoniului cultural imaterial;
c)Notă Biografică, conform Anexei care este parte integrantă din prezentul regulament;
d) documente/materiale (fotografii, CD-uri, DVD-uri, materiale vizuale pe support digital sau fotografic etc) care să demonstreze activitatea persoanei candidate la titlu;
e) declaraţie pe proprie răspundere privind veridicitatea informaţiilor cuprinse în Nota Biografică;
f) acordul în scris al persoanelor propuse în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a şi b cu privire la depunerea candidaturii în vederea obţinerii titlului de TEZAUR UMAN VIU.
Comisia poate solicita date/materiale suplimentare celor prevăzute în dosarul de condidatură, în vederea evaluării adecvate a acestuia.
 Programul TEZAURE UMANE VII, implementat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, urmărește salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Programul vizează identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale și care fac, prin talentul și efortul lor, dovada caracterului excepțional al performării, fiind capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind astfel la asigurarea viabilității acestuia.
Lansare-program-tezaure-umane-vii-sesiunea-2018

marți, 13 martie 2018

Colocviului Național “COREGRAFIA DANSULUI TRADIŢIONAL ASTĂZI”




Centrul Judeţean de Cultură Prahova şi Asociaţia Aşezămintelor Culturale organizează în perioada 18 – 2 Aprilie 2018, la Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Buşteni, a 8-a ediţie a Colocviului Național “COREGRAFIA DANSULUI TRADIŢIONAL ASTĂZI”
Participanţii sunt rugaţi să prezinte în cadrul spectacolului, costume din zona folclorică pe care o reprezintă - inclusiv partea muzicală.
Confirmarea participării la acest eveniment, se va face pana sâmbătă 14 aprilie 2018, ora 16.00, la telefon 0727/700069, 0742/043902,
 e-mail casaculturaplopeni@yahoo.com



 

Asociatia Asezamintelor Culturale
                                     

marți, 6 martie 2018

SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI 2018



SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI 
este un program AFSR lansat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franței în România cu scopul de a promova patrimoniul cultural al satului românesc.
Satele / comunele din România vor primi titulul de SAT CULTURAL AL ROMÂNIEI 2018 după evaluarea și jurizarea candidaturilor depuse.Comunele candidate primesc acest titlu cu condiția să organizeze pe parcursul acestui an minimum 5 evenimente culturale – expoziții, festivaluri, concursuri, etc – în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei, turismului cultural.
SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI 2018 va avea loc vineri 30 martie 2018, orele 10-14, la Muzeul Complexul Muzeal de Științele Naturii "Ion Borcea"  din Municipiul Bacău.
În cadrul evenimentului se  va organiza o vizita de studiu și schimb de experientă in localități din judetele Bacău și Neamț.

Cum candididez?
1.Scrisoare de intenție – prezentarea a minim 5 proiecte culturale (descriere succintă) ale comunei   pentru  anul 2018
2. Data limită de trimitere a candidaturii (pe email: marghiol.nicolae@gmail.com) – 23 martie 2018
3. Prezentarea candidaturii – jurizare și desemnare – Bacău 30 martie 2017
4. Data limită pentru depunerea candidaturii și confirmarea participării este 23 martie 2018.
5. Pachetul de participare - 500 lei (panou Sat Cultural)
Criteriile de jurizare  - punctaje
1. Calitatea, numărul și diversitatea evenimentelor - 40 puncte
2. Viziunea comunei, prezentarea proiectelor de dezvoltare - 20 puncte
3. Parteneriate locale (presă, ONG-uri, uat-uri, CJ, etc) - 10 puncte
4. Experiența candidatului - 10 puncte
5. Importanța și Impactului evenimentelor - 10 puncte
6. Parteneriat sau înfrățire cu o localitate din R. Moldova – 10 puncte
 
Precizări
Pentru a primi titlul de SAT CULTURAL AL ROMÂNIEI comuna candidată trebuie să primească minim 70 de puncte din maximum 100.
Juriu - Profesori universitari, muzeografi, presa, instituții de cultură
 Cine este AFSR – ASOCIAȚIA CELE MAI FRUMOASE SATE DIN ROMÂNIA?
AFSR este un ONG creat în anul 2010, după modelul asociațiilor din Franța, Italia, Germania, Spania.
 
Programul AFSR 2018  - DESCOPERĂ COMORILE ROMANIEI
SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI 2018, editia 5
CENTENAR -  COMORILE ROMÂNIEI MARI – expoziție itinerantă multimedia
CALENDARUL SĂRBĂTORILOR
Editarea ghidului turistic și cultural COMORILE ROMÂNIEI și aplicație Smartphone
 Membrii asociației
40 de uat-uri, comune din România
 
Principalii parteneri ai AFSR 
Ambasada Franței, Delegația Wallonie – Bruxelles, 
Ambasada Belgiei,
Ambasada Elveției,
Ambasada Israel,
Muzeul Satului Dimitrie Gusti din București, Consilii Județene, etc

Obiectivele programului cultural și turistic SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI :
- promovarea culturii și artei populare românești și europene
- promovarea produselor tradiționale din România
- promovarea turismului rural, agroturismului și ecoturismului
- promovarea patrimoniului uman viu, oameni, locuri și poveștile lor
- conservarea și promovarea patrimoniului material și imaterial din satele cultural











INVITAȚIE

Programul cultural 

CENTENARUL ROMÂNIE SATELE CULTURALE ALE ROMANIEI
Anul European al Patrimoniului 2018


Stimată doamnă Primar / Stimate domnule Primar,

In contextul seriei de evenimente dedicate celebrării CENTENARULUI ROMÂNIEI, 
AFSR - Asociația Cele mai frumoase sate din România are deosebita onoare de a vă invita să participați la următoarele acțiuni pe care dorim să le organizăm împreună cu dumneavoastră, membrii și localități partenere.

SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI 2018 va avea loc vineri 30 martie 2018, orele 10-14, la Muzeul Complexul Muzeal de Științele Naturii "Ion Borcea"  din Municipiul Bacău. In cadrul evenimentului se  va organiza o vizita de studiu și schimb de experientă in localități din judetele Bacău și Neamț. Candidaturile se primesc până vineri 23 martie 2018.

SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI este un program AFSR lansat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franței în România cu scopul de a promova patrimoniul cultural al satului românesc. Satele / comunele din România vor primi titulul de SAT CULTURAL AL ROMÂNIEI 2018 după evaluarea și jurizarea candidaturilor depuse.Comunele candidate primesc acest titlu cu condiția să organizeze pe parcursul acestui an minimum 5 evenimente culturale – expoziții, festivaluri, concursuri, etc – în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei, turismului cultural.


Evenimentele propuse primariilor pentru a le organiza in parteneriat în perioada iulie – august 2018:

EXPOZITIA – CENTENARUL ROMÂNIEI
1.    FESTIVALUL TRADIȚIILOR EUROPENE
2.    FESTIVALUL PĂDURILOR EUROPENE
3.    FESTIVALUL MUNȚILOR CARPAȚI
4.    AQUA FEST - FESTIVALUL APELOR (lacuri, rauri, iazuri)
5.    PLAYFEST – FESTIVAL DE TEHNOLOGIE PENTRU TINERI (Școala de vară pentru elevi - invățăm programare)
6.    RURAL CINE-FEST – festival de film și fotografie
Va rog să alegeți un eveniment până la data de 30 martie 2018. Pentru derularea acestor evenimente este necesară cofinanțare.

Vă mulțumim anticipat pentru că veți da curs acestei invitații de a fi partener în realizarea evenimentelor propuse și pentru că ne sprijiniți în demersul nostru de promovare a valorilor cultural-turistice ale României. 

Cu aleasă considerație, 

Marghiol Nicolae
Presedinte AFSR
0749 22 30 53
marghiol.nicolae@gmail.com

Ambasadorii Campaniei Naționale ”Artiștii pentru artiști”

În teatrul românesc simbolul lunii martie e altul. E luna când facem totul pentru artiştii noştri. E luna când sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului în modul cel mai firesc cu putinţă: pe scenă, în sala de spectacol, în spatele scenei, pentru a oferi un ajutor acelora care, din diferite pricini, au renunţat la misterul teatral pentru o vreme sau definitiv.

Sunt ambasadorii de anul acesta ai Campaniei „Artiştii pentru artişti” şi vă invită să fiţi parte din schimbarea atitudinii faţă de situaţia delicată, dar rezolvabilă a artiştilor noştri aflaţi în dificultate. Ei vor fi pe scenă, vor juca pentru acest crez alături de sute de artişti, şi vă aşteaptă la teatru, contează pe prezenţa voastră.
Reamintim că anul acesta 47 de teatre din București și din țară au programat spectacole pe tot parcursul lunii martie, încasările din vânzarea de bilete urmând a fi direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei.
Pe site-ul www.uniter.ro, găsiți mesajele video ale ambasadorilor, precum și lista completă a celor 51 de reprezentații care se vor juca sub semnul Campaniei. Grăbiţi-vă să vă cumpăraţi bilete la teatru!
Patru mari artiști, foarte sensibili și foarte implicați în viața comunității teatrale vin în fața dumneavoastră și dau un semnal pentru toți ceilalți că nimeni nu este singur.
Se anunţă o lună martie plină de teatru şi vă invităm cu inima deschisă să-l redescoperiți! Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverenţă pentru munca actorilor, ci şi un ajutor concret.
Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.
Organizator:
UNITER – UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA,
în parteneriat cu teatre din București și din țară
Parteneri:
Societatea Română de Radiodifuziune
Societatea Română de Televiziune prin Casa de Producție TVR
ITI – Institutul Internațional al Teatrului – Centrul Român