marți, 6 martie 2018

SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI 2018



SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI 
este un program AFSR lansat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franței în România cu scopul de a promova patrimoniul cultural al satului românesc.
Satele / comunele din România vor primi titulul de SAT CULTURAL AL ROMÂNIEI 2018 după evaluarea și jurizarea candidaturilor depuse.Comunele candidate primesc acest titlu cu condiția să organizeze pe parcursul acestui an minimum 5 evenimente culturale – expoziții, festivaluri, concursuri, etc – în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei, turismului cultural.
SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI 2018 va avea loc vineri 30 martie 2018, orele 10-14, la Muzeul Complexul Muzeal de Științele Naturii "Ion Borcea"  din Municipiul Bacău.
În cadrul evenimentului se  va organiza o vizita de studiu și schimb de experientă in localități din judetele Bacău și Neamț.

Cum candididez?
1.Scrisoare de intenție – prezentarea a minim 5 proiecte culturale (descriere succintă) ale comunei   pentru  anul 2018
2. Data limită de trimitere a candidaturii (pe email: marghiol.nicolae@gmail.com) – 23 martie 2018
3. Prezentarea candidaturii – jurizare și desemnare – Bacău 30 martie 2017
4. Data limită pentru depunerea candidaturii și confirmarea participării este 23 martie 2018.
5. Pachetul de participare - 500 lei (panou Sat Cultural)
Criteriile de jurizare  - punctaje
1. Calitatea, numărul și diversitatea evenimentelor - 40 puncte
2. Viziunea comunei, prezentarea proiectelor de dezvoltare - 20 puncte
3. Parteneriate locale (presă, ONG-uri, uat-uri, CJ, etc) - 10 puncte
4. Experiența candidatului - 10 puncte
5. Importanța și Impactului evenimentelor - 10 puncte
6. Parteneriat sau înfrățire cu o localitate din R. Moldova – 10 puncte
 
Precizări
Pentru a primi titlul de SAT CULTURAL AL ROMÂNIEI comuna candidată trebuie să primească minim 70 de puncte din maximum 100.
Juriu - Profesori universitari, muzeografi, presa, instituții de cultură
 Cine este AFSR – ASOCIAȚIA CELE MAI FRUMOASE SATE DIN ROMÂNIA?
AFSR este un ONG creat în anul 2010, după modelul asociațiilor din Franța, Italia, Germania, Spania.
 
Programul AFSR 2018  - DESCOPERĂ COMORILE ROMANIEI
SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI 2018, editia 5
CENTENAR -  COMORILE ROMÂNIEI MARI – expoziție itinerantă multimedia
CALENDARUL SĂRBĂTORILOR
Editarea ghidului turistic și cultural COMORILE ROMÂNIEI și aplicație Smartphone
 Membrii asociației
40 de uat-uri, comune din România
 
Principalii parteneri ai AFSR 
Ambasada Franței, Delegația Wallonie – Bruxelles, 
Ambasada Belgiei,
Ambasada Elveției,
Ambasada Israel,
Muzeul Satului Dimitrie Gusti din București, Consilii Județene, etc

Obiectivele programului cultural și turistic SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI :
- promovarea culturii și artei populare românești și europene
- promovarea produselor tradiționale din România
- promovarea turismului rural, agroturismului și ecoturismului
- promovarea patrimoniului uman viu, oameni, locuri și poveștile lor
- conservarea și promovarea patrimoniului material și imaterial din satele cultural











INVITAȚIE

Programul cultural 

CENTENARUL ROMÂNIE SATELE CULTURALE ALE ROMANIEI
Anul European al Patrimoniului 2018


Stimată doamnă Primar / Stimate domnule Primar,

In contextul seriei de evenimente dedicate celebrării CENTENARULUI ROMÂNIEI, 
AFSR - Asociația Cele mai frumoase sate din România are deosebita onoare de a vă invita să participați la următoarele acțiuni pe care dorim să le organizăm împreună cu dumneavoastră, membrii și localități partenere.

SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI 2018 va avea loc vineri 30 martie 2018, orele 10-14, la Muzeul Complexul Muzeal de Științele Naturii "Ion Borcea"  din Municipiul Bacău. In cadrul evenimentului se  va organiza o vizita de studiu și schimb de experientă in localități din judetele Bacău și Neamț. Candidaturile se primesc până vineri 23 martie 2018.

SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI este un program AFSR lansat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franței în România cu scopul de a promova patrimoniul cultural al satului românesc. Satele / comunele din România vor primi titulul de SAT CULTURAL AL ROMÂNIEI 2018 după evaluarea și jurizarea candidaturilor depuse.Comunele candidate primesc acest titlu cu condiția să organizeze pe parcursul acestui an minimum 5 evenimente culturale – expoziții, festivaluri, concursuri, etc – în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei, turismului cultural.


Evenimentele propuse primariilor pentru a le organiza in parteneriat în perioada iulie – august 2018:

EXPOZITIA – CENTENARUL ROMÂNIEI
1.    FESTIVALUL TRADIȚIILOR EUROPENE
2.    FESTIVALUL PĂDURILOR EUROPENE
3.    FESTIVALUL MUNȚILOR CARPAȚI
4.    AQUA FEST - FESTIVALUL APELOR (lacuri, rauri, iazuri)
5.    PLAYFEST – FESTIVAL DE TEHNOLOGIE PENTRU TINERI (Școala de vară pentru elevi - invățăm programare)
6.    RURAL CINE-FEST – festival de film și fotografie
Va rog să alegeți un eveniment până la data de 30 martie 2018. Pentru derularea acestor evenimente este necesară cofinanțare.

Vă mulțumim anticipat pentru că veți da curs acestei invitații de a fi partener în realizarea evenimentelor propuse și pentru că ne sprijiniți în demersul nostru de promovare a valorilor cultural-turistice ale României. 

Cu aleasă considerație, 

Marghiol Nicolae
Presedinte AFSR
0749 22 30 53
marghiol.nicolae@gmail.com

Ambasadorii Campaniei Naționale ”Artiștii pentru artiști”

În teatrul românesc simbolul lunii martie e altul. E luna când facem totul pentru artiştii noştri. E luna când sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului în modul cel mai firesc cu putinţă: pe scenă, în sala de spectacol, în spatele scenei, pentru a oferi un ajutor acelora care, din diferite pricini, au renunţat la misterul teatral pentru o vreme sau definitiv.

Sunt ambasadorii de anul acesta ai Campaniei „Artiştii pentru artişti” şi vă invită să fiţi parte din schimbarea atitudinii faţă de situaţia delicată, dar rezolvabilă a artiştilor noştri aflaţi în dificultate. Ei vor fi pe scenă, vor juca pentru acest crez alături de sute de artişti, şi vă aşteaptă la teatru, contează pe prezenţa voastră.
Reamintim că anul acesta 47 de teatre din București și din țară au programat spectacole pe tot parcursul lunii martie, încasările din vânzarea de bilete urmând a fi direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei.
Pe site-ul www.uniter.ro, găsiți mesajele video ale ambasadorilor, precum și lista completă a celor 51 de reprezentații care se vor juca sub semnul Campaniei. Grăbiţi-vă să vă cumpăraţi bilete la teatru!
Patru mari artiști, foarte sensibili și foarte implicați în viața comunității teatrale vin în fața dumneavoastră și dau un semnal pentru toți ceilalți că nimeni nu este singur.
Se anunţă o lună martie plină de teatru şi vă invităm cu inima deschisă să-l redescoperiți! Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverenţă pentru munca actorilor, ci şi un ajutor concret.
Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.
Organizator:
UNITER – UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA,
în parteneriat cu teatre din București și din țară
Parteneri:
Societatea Română de Radiodifuziune
Societatea Română de Televiziune prin Casa de Producție TVR
ITI – Institutul Internațional al Teatrului – Centrul Român

vineri, 8 decembrie 2017

Directia pentru Cultura - Braila, partenerul ADR SE in proiectul REMEDY - Programul "Europa pentru cetateni(2014-2020)

         In data de 28 noiembrie 2017, a avut loc la Bremen, in Germania, evenimentul interregional prevazut in cadrul proiectului „REMEDY – Vocea trecutului - Rememorare in diversitate”, cod proiect 577318-CITIZ-1-2016-1-IT-CITIZ-REMEM, finantat prin Programul “Europa pentru cetateni”. 
         Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Institutului pentru Cercetare Media Aplicata din Bremen/Germania si a reunit toate organizatiile partenere in cadrul proiectului, din state membre si non-membre UE: Romania, Spania, Albania, Germania, Italia, Portugalia, Grecia, Estonia, Polonia si Bulgaria.
          Cu acest prilej, reprezentantii ADR SE si ai Directiei Judetene pentru Cultura Braila, organizatie partenera in proiect, au participat la vizita de studiu organizata la unul din obiectivele intrate recent in circuitul obiectivelor dedicate comemorarii victimelor regimului nazist, respectiv Buncarul „Valentin””, loc in care au murit peste 1200 de persoane, aflate in detentie, in conditii de munca fortata, cei mai multi fiind prizonieri de razboi sau detinuti politici.


Informatii suplimentare gasiti la:

Memorialul Sighet primește Marca Patrimoniului European

Sfârşitul anului 2017 marchează, în preajma lansării oficiale a programului Anul European al Patrimoniului Cultural 2018, şi completarea Listei Mărcii Patrimoniului European (European Heritage Label List) cu noi situri care celebrează şi simbolizează idealurile, valorile, istoria şi integrarea la nivel european.
Printre cele nouă situri selectate de juriul de experţi independenţi în cadrul sesiunii de selecție din anul 2017, dintr-un total de 25 de propuneri din partea a 19 state membre, se numără și Memorialul Sighet (jud. Maramureş), una din cele două propuneri ale țării noastre. Celelalte situri selectate sunt: Siturile patrimoniului muzical al oraşului Lepizig (Germania); Sinagoga din strada Dohány (Ungaria); Fortul Cadine (Italia); Biserica de la Javorca (Slovenia); Fostul lagăr de concentrare de la Natzweiler şi lagărele sale anexate (Franţa şi Germania; Bois du Cazier (Belgia); Satul Schengen (Luxemburg) şi Tratatul de la Maastricht (Ţările de Jos).
Memorialul Sighet (jud. Maramureş) este primul sit din ţara noastră care intră în reţeaua de situri reprezentative pentru istoria Europei în cadrul actualului program al Mărcii, derulat sub egida Uniunii Europene începând cu anul 2011.
Raportul Juriului de experţi independenţi, care conţine şi evaluarea tuturor siturilor care au intrat în competiţia de anul acesta, a fost publicat la adresa de web:
https://ec.europa.eu/programmes/creative-europe/news/european-heritage-label-sites-2017-announced_en
Comisia Europeană va desemna în mod oficial siturile în luna februarie 2018, iar o ceremonie de decernare a premiilor va avea loc în luna martie 2018, în Bulgaria.
Odată cu rezultatul selecţiei din acest an, un număr total de 38 de situri din 18 state membre deţin în prezent Marca Patrimoniului European.
Reamintim faptul că procedura de selecţie pentru Marca Patrimoniului European constă în două etape:
  1. Preselecţie la nivelul statului membru participant, în urma căreia pot fi preselectate maximum două situri;
  2. Selecţie finală la nivelul Comisiei Europene, în urma căreia maximum un sit din fiecare stat membru poate primi Marca, dacă toate criteriile sunt îndeplinite.
În accepţiunea acestui program cultural, "situri" înseamnă monumente, situri naturale, subacvatice, arheologice, industriale sau urbane, peisaje culturale, locuri comemorative, bunuri şi obiecte culturale şi patrimoniu imaterial asociate unui loc, inclusiv patrimoniu contemporan.

Mărțișorul a fost înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO

Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat, la 6 decembrie 2017, înscrierea „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul)‟ – dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria – în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității .
Reuniunea se desfăşoară la Jeju, în Republica Coreea, în perioada 4-9 decembrie 2017.
În contextul reuniunii, urmare a analizei nominalizărilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial propuse pentru înscrierea pe Lista Reprezentativă, statele părţi în dosar au convins experţii internaţionali ai Comitetului asupra valorii universale de necontestat a practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie și a rolului pe care îl au în îmbogățirea tezaurului cultural mondial și a creativității umane.
Realizarea dosarului a presupus efortul unei numeroase echipe de specialişti remarcabili din instituțiile de profil și autorităţile guvernamentale / ministerele de resort din cele patru state partenere. Din partea României, activitatea grupului de lucru s-a aflat sub coordonarea doamnei academician Sabina Ispas, director general al Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“ al Academiei Române și președinte al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Au făcut parte din componența acestui grup sau au contribuit la înscrierea dosarului şi la demersurile de promovare, alături de reprezentanţii din celelalte trei state partenere, distinsele doamne: conf. univ. dr. Ioana Fruntelată, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, cercetător ştiinţific dr. Doina Işfănoni, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, membru al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, consilier Cătălina Pîrvu, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, cercetător ştiinţific dr. Iulia Wisosenschi, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“, cercetător ştiinţific dr. Laura Toader, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“, și domnul Ion Șerban, autor, editor imagine, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“.
„Înscrierea Mărțișorului în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO este un adevărat succes și reprezintă încă o dovadă a faptului că atunci când specialiștii din domeniu și instituțiile publice au o strânsă colaborare, împreună putem realiza lucruri minunate. Felicitări tuturor celor care au făcut posibil acest rezultat excepțional!”, a declarat ministrul Lucian Romașcanu.
Alese mulțumiri sunt îndreptate Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Ministerului Afacerilor Externe, Delegaţiei permanente a României pe lângă UNESCO și Comisiei Permanente Comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru Relația cu UNESCO – Parlamentul României, pentru sprijinul permanent acordat de-a lungul procedurilor, fundamentării argumentelor de susţinere şi de promovare a dosarului Mărţişorul pentru înscriere la UNESCO. 
În urmă cu un an, la 1 decembrie 2016, a fost înscris în patrimoniul cultural imaterial al umanităţii dosarul România - Republica Moldova „Tehnici tradiţionale de realizare a Scoarţei în România şi Republica Moldova‟. Acestea se alătură celorlalte cinci dosare cu obiceiuri, meșteșuguri şi tradiţii înscrise de România sau în colaborare România - Republica Moldova în patrimoniul imaterial al UNESCO: „Ritualul Căluşului“ (2008), „Doina“ (2009), „Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu“ (2012), „Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova“ (2013) și „Jocul fecioresc“ (2015).

luni, 4 decembrie 2017

Ordin clasare imobil Calea Calarasilor nr. 14 - Casa Conovici

Ordinul nr. 2703 din 26.10.2017 privind clasarea în Lista monumentelor istorice ca monument istoric, categoria m - monument,  II - arhitectură, grupa valorică B a Casei Conovici situată la adresa Calea Călărașilor, nr. 14, municipiul Brăila, județ Brăila.
Ordin clasare Casa Conovoci

vineri, 10 noiembrie 2017

Ordin clasare Ansamblul conților de Roma

Ordinul nr. 2433 din 23.06.2017 privind clasarea ca monument istoric, a Ansamblului conților de Roma, str. Trandafirilor nr. 20, sat Viziru județ Brăila, în LMI categoria II, ansamblu, grupa valorică B, cu următoarele monumente istorice ca subcomponente Fostul conac al conților de Roma, Clădire anexă, Ghețărie, Incinta cu porțile de acces și Parc,  toate în categoria II, monument, grupa valorică B.
Ordin clasare Ansamblul conților de Roma