marți, 14 iulie 2020

Concurs | Caligrafia ne unește | United by Calligraphy

Scrisul este pictura vocii, scrisul este artă, iar scrisul frumos poate fi premiat în cadrul proiectului cultural - educativ inițiat de către Asociația Liber la Educație, Cultură și Sport în parteneriat cu Ministerul Culturii, Comisia Națională a României pentru UNESCO și Rețeaua Institutelor Culturale Naționale din Europa.

Ediția din acest an dorește ca frumoasa artă a scrisului de mână să devină o punte culturală pentru cooperare, solidaritate și unitate, ajutând la dezvoltarea și păstrarea sentimentelor de înțelegere reciprocă și de îmbrățișare a diversității. Astfel, cea de-a IV-a ediție va avea tematica „United by Calligraphy / Caligrafia ne unește”.

Români din țară și diaspora de orice vârstă, atât pasionați de caligrafie, cât și profesioniști în arta scrisului frumos, sunt invitați să realizeze lucrări artistice caligrafice în perioada iulie - octombrie 2020, respectând informațiile din regulamentul de participare disponibil atât pe www.educație.ong, cât și pe pagina de Facebook Asociația Liber la Educație, Cultură și Sport. Termenul limită a trimitere a lucrărilor este 5 octombrie 2020 (data poștei). Evaluarea acestora va fi realizată de un juriu internațional format din caligrafi profesioniști, învățători, profesori, critici de artă și reprezentanți ai instituțiilor partenere proiectului. 

La finalul proiectului, cele mai apreciate lucrări din România vor fi premiate și se vor reuni cu excepționalele creații caligrafice din întreaga lume, într-o publicație online - United by Calligraphy / Caligrafia ne unește.

luni, 13 iulie 2020

Europa FM se alătură campaniei „Citește Românește”, lansată de Ministerul Culturii.

Postul național de radio Europa FM se alătură campaniei „Citește Românește”, lansată de Ministerul Culturii
„Presa reprezintă un partener important al acțiunilor noastre care ne ajută să ajungem direct la români în mod eficient, iar radioul este un mijloc de informare ales de publicurile de orice vârstă, care rămâne actual, indiferent de vremuri. Prin intermediul Europa FM vom fi și mai aproape de oameni pentru a le aminti că avem și scriitori români care merită citiți. Sunt onorat de faptul că partenerii privați ne acordă încredere. Ei sunt un sprijin real pentru promovarea creației românești și pentru creșterea consumului cultural. Parteneriatul public-privat reprezintă, în orice domeniu, cea mai sănătoasă cale de dezvoltare durabilă”, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii. 
„Este o perioadă grea prin care trecem cu toții, sunt vremuri pe care nu le-am mai trăit. Cărțile ne pot fi prietenii care, la final de zi, stau lângă noi. Citindu-le, evadăm în lumi noi, ajungem să cunoaștem destine ale unor oameni care poate au trecut prin momente mult, mult mai grele. Sau putem evada în lumi colorate. Și ușor, ușor, greul nostru devine mai ușor. Suntem mândri că ne-am alăturat campaniei Citește românește. Vrem să fim alături de autorii români și îi vom invita și pe ascultătorii noștri să evadeze prin intermediul cărților acestora”, a precizat Ciprian Dinu, director de programe Europa FM.  
Timp de 10 săptămâni, de două ori pe săptămână, pe www.europafm.ro vor fi publicate articole de promovare a unei cărți, iar la finalul fiecarui articol va fi postat și un scurt podcast cu autorul. De asemenea, articolul va conține informații pentru înscrierea la un concurs online. Persoanele care doresc să se înscrie în concurs vor trebui să raspundă corect la o întrebare care are legatură cu podcastul și ar putea câștiga un pachet de 12 cărți ale autorilor români. 
În fiecare zi de luni, la radio vor fi difuzate fragmente din podcasturile postate online.
În perioada 20 iulie-28 august, în matinalul Europa FM, vor fi premiați, de luni până vineri, ascultătorii radioului cu câte un pachet de 12 cărți. Pentru a se înscrie în concurs, vor trebui să scrie pe site ce cărți ar lua cu ei în vacanță.
Postul de radio este cel de-al cincilea partener care se alătură campaniei „Citește Românește”, după eMAG.ro, Diverta, Elefant.ro și Libris.ro. Mulțumim tuturor celor care au venit alături de noi și s-au implicat pentru a contribui la creșterea consumului de literatură românească și, în special, pentru susținerea autorilor contemporani.

luni, 6 iulie 2020

Actualizare privind sesiunea 2020 a programului Tezaur Uman Viu

La data de 14 februarie a fost lansată ediția din 2020 a programului Tezaur Uman Viu desfășurat de către Ministerul Culturii. Până la termenul limită (15 mai 2020) au fost primite 47 de dosare de candidatură. Secretariatul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a descalificat 8 dosare care nu erau complete din punct de vedere administrativ. De asemenea, un alt dosar a fost suspendat întrucât, din păcate, persoana nominalizată a trecut în neființă.

Cele 38 de dosare care respectă toate cerințele prevăzute în Regulamentul de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU au fost puse la dispoziția Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (CNSPCI) la data de 9 iunie 2020, iar repartizarea finală către membrii Comisiei a fost decisă în cadrul ședinței din 11 iunie 2020.

Menționăm faptul că au fost transmise spre analiza Comisiei dosare de candidatură depuse pentru zece persoane din județul Alba, două persoane din județul Argeș, o persoană din județul Bacău, o persoană din județul Bihor, patru persoane din județul Bistrița-Năsăud, două persoane din județul Brăila, o persoană din județul Buzău, trei persoane din județul Cluj, o persoană din județul Constanța, o persoană din județul Gorj, o persoană din județul Harghita, o persoană din județul Maramureș, două persoane din județul Neamț, două persoane din județul Olt, o persoană din județul Sibiu, o persoană din județul Teleorman, două persoane de la Vâlcea, două persoane din Vrancea.

În conformitate cu art. 7 din Regulament, până la data de 9 iulie, Comisia poate solicita, după caz, date/materiale suplimentare relevante pentru demonstrarea calităţilor patrimoniale ale candidatului, în vederea evaluării adecvate a acestuia.

La data de 1 septembrie 2020 se va finaliza etapa de evaluare a dosarelor, iar Secretariatul CNSPCI va transmite răspunsurile către deponenți și va anunța rezultatul ediției la data de 8 septembrie 2020.

În cazul în care Comisia Națională va decide acordarea titlului către cel puțin opt persoane și în condițiile în care situația sanitară o va permite, Ministerul Culturii va organiza o Gală de decernare a titlurilor de Tezaur Uman Viu, în decursul anului 2020.

Pentru mai multe informații despre ediția din acest an sau dacă sunteți deponent și doriți să cunoașteți stadiul unui anumit dosar de candidatură, ne puteți scrie la adresa: cnspci@cultura.ro

Titlul de TEZAUR UMAN VIU se acordă în România de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Acordarea titlurilor se face către acele persoane care fac dovada caracterului excepțional al performării și sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, către comunitate, contribuind astfel la asigurarea viabilității acestuia.

joi, 2 iulie 2020

BEETHOVEN, ÎN STAGIUNEA ONLINE A FILARMONICII „GEORGE ENESCU”

Joi, 2 iulie 2020, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, Filarmonica „George Enescu” va transmite un nou concert dedicat lui Ludwig van Beethoven, în anul sărbătorii a 250 de ani de la nașterea marelui compozitor german.
 În program, sunt incluse două întregistrări din 2018:
Concertul nr. 4, în sol major, pentru pian şi orchestră, op. 58, condus de Elio Boncompagni, și Simfonia nr. 6, în fa major, op. 68, „Pastorala”, dirijată de Horia Andreescu. Solist invitat este pianistul Matei Varga.
 „Dacă celelalte concerte pentru pian beethoveniene se caracterizează printr-o anume strălucire a sonorităţilor, Concertul nr. 4 se îndepărtează puternic de acest model de virtuozitate al secolului al XVIII-lea. Poezia şi introspecţia par să fie cheia în care trebuie înţeles acest opus”, afirmă muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu.
 Pastorala se situează în imediata vecinătate a Simfoniei nr. 5. Prima audiţie a ambelor lucrări compuse de Beethoven a avut loc la 22 decembrie 1808, la Viena. „Compuse relativ simultan, cele două capodopere par să alcătuiască cele două feţe ale traseului unei vieţi: omul în relaţie cu destinul şi cu natura. Imnul de mulţumire care încheie Pastorala emană acea pace spirituală a împăcării interioare, în întâlnirea cu natura dătătoare de viaţă şi izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu pentru oameni”, subliniază muzicologul Mihai Cojocaru.
Canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw) al Filarmonicii „George Enescu“ a fost adăugat, în cadrul stagiunii online, celorlalte instrumentede promovare: site web (https://www.fge.org.ro/),paginadeFacebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/), newsletter.
Canalul YouTube nou creat oferă celor interesați posibilitatea de abonare și de 
alertare prin e-mail asupra noilor postări.