Astăzi 20.07.2018, la sediul Direcției Județene pentru Cultură Brăila din mun. Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 10-12, a avut loc predarea-primirea către Muzeul Brăilei ”Carol I” a celor două bunuri culturale mobile clasate în patrimoniului cultural naţional mobil , respectiv:
- Inel sigilar (Sec. XIV – XVI) clasat în categoria juridică ”TEZAUR” cu OMCIN nr. 2502/25.07.2017,
- Topor/Ciocan (Eneolitic) clasat în categoria juridică ”FOND” cu OMCIN nr. 2644/25.09.2017, însoțite de documentele lor obligatorii (Ordinele de clasare, Fișele standard, Hotărârile CNMC de clasare, Certificatele de clasare), în temeiul Art. 46 alin. (2) din Legea nr. 182 / 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil – Republicată, care dispune: ”Serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii va decide asupra instituţiei căreia i se vor transmite în administrare bunurile arheologice respective”.
Procedura de clasare a celor două bunuri culturale mobile a fost inițiată și realizată de Direcția Județeană pentru Cultură Brăila, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 182 / 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil – Republicată, respectiv ale Normelor de clasare a bunurilor culturale mobile aprobate prin Hotărârea nr. 886 / 2008, iar bunurile menționate mai sus au fost predate instituției noastre de reprezentanții Serviciului de Investigații Criminale – Biroul de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului și Grupări Infracționale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Ținem să mulțumim și pe această cale, atât Experților atestați de Ministerul Culturii și Identității Naționale - Dr. Silviu Oța și Dr. Vasilica Cuculea Sandu care ne-au sprijinit în realizarea promptă a expertizelor necesare clasării, cât și Inspectoratului de Poliție Județean Brăila care, prin serviciul său de specialitate, a salvat două bunuri de patrimoniu a căror valoare culturală deosebită a fost stabilită de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.
(Compartimentul Patrimoniu Cultural Național Mobil și Imaterial din cadrul DJC Brăila)
(Compartimentul Patrimoniu Cultural Național Mobil și Imaterial din cadrul DJC Brăila)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu