vineri, 14 februarie 2020

Lansare Program TEZAURE UMANE VII, sesiunea 2020

În conformitate cu prevederile Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, precum şi cu cele ale Regulamentului de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU aprobat prin OMC nr. 2609/10.02.2020, Ministerul Culturii lansează cea de-a opta sesiune de depunere a dosarelor de candidatură pentru obţinerea titlului TEZAUR UMAN VIU.
Dosarele de candidatură vor fi întocmite în limba română, în concordanță cu solicitările din Regulament şi vor fi transmise până la data de 15 mai (data poştei - în cazul trimiterii și data primirii la Registratura Ministerului Culturii – în cazul depunerii personale), la sediul Ministerului Culturii din B-dul Unirii nr. 22, 030833, sector 3, București - în atenţia Secretariatului Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.
Evaluarea acestora în cadrul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial se va desfășura în perioada 2 iunie – 1 septembrie 2020.
Rezultatul final va fi anunțat oficial în data de 8 septembrie 2020.
 Vor fi avute în vedere următoarele domenii de activitate:
a) prelucrarea lemnului;
b) prelucrarea pietrei;
c) prelucrarea lutului;
d) prelucrarea metalelor;
e) prelucrarea fibrelor și firelor textile;
f) prelucrarea pieilor și blănurilor;
g) prelucrarea osului și cerii, prelucrarea cornului și osului, boștinărit, lumănărit;
h) instalații de captare a apei potabile, măcinat cereale, zdrobire și presarea semințelor (teascuri), uscat și afumat fructe (prune, perje, mere), cazanul de țuică, dârstele, pive, vâltori, șteampuri;
i) alimentație;
j) ocupații;
k) cunoștințe despre om și natură;
l) portul;
m) spiritualitate;
n) alte elemente de patrimoniu cultural imaterial.
Dosarul de candidatură la titlul de TEZAUR UMAN VIU va conţine:
a) recomandare din partea comunităţii;
b) referat întocmit de către un specialist în domeniile patrimoniului cultural imaterial;
c) Notă Biografică, conform Anexei, parte integrantă din Regulament;
d) documente/materiale (fotografii, CD-uri, DVD-uri, materiale vizuale pe suport digital sau fotografic etc.) care să demonstreze activitatea persoanei candidate la titlu;
e) declaraţie pe proprie răspundere privind veridicitatea informaţiilor cuprinse în Nota Biografică;
f) acordul în scris al persoanelor propuse în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a şi b cu privire la depunerea candidaturii în vederea obţinerii titlului de TEZAUR UMAN VIU.
Comisia poate solicita date/materiale suplimentare celor prevăzute în dosarul de candidatură, în vederea evaluării adecvate a acestuia.
Programul TEZAURE UMANE VII, implementat de Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, urmărește salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Programul vizează identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor care sunt păstrători și transmițători ai valorilor tradiționale și care fac, prin talentul și efortul lor, dovada caracterului excepțional al performării, fiind capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind astfel la asigurarea viabilității acestuia.
 Anexe:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu